Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunțat sâmbătă o carantină cvasi-totală în Spania, unde locuitorii vor putea ieși din case doar pentru a merge la muncă sau pentru măsuri de primă necesitate, precum cumpărarea de mâncare, scrie AFP.

Această măsură drastică vine în cadrul stării de alertă decretată pentru 15 zile în regat.

Spania, unde peste 1.500 de noi cazuri au fost înregistrate de vineri seară, este a doua cea mai afectată țară de epidemie din Europa, după Italia, care a luat măsuri similare.

În total, peste 5.700 de cazuri au fost detectate în Spania, dintre care cel puțin 183 mortale.

„Interdicția de a circula pe străzi (…) este obligatorie de azi”, a spus Sanchez, într-un discurs difuzat de televiziuni.

mai mult la  www.hotnews.ro

Lasă un răspuns